Nu știu dacă răspunsul pe care îl voi da la această întrebare, este un răspuns universal valabil, dar știu că acesta este răspunsul meu. Știu că mulți dintre noi am uitat să fim fericiți, am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple din viața noastră, am uitat că timpul nu este infinit.
Nu putem fi fericiți atâta timp cât ne-am umplut inima cu ură, iar mintea de gânduri și griji. Am uitat că fericirea stă în lucrurile simple, drept urmare am uitat să trăim simplu, uneori cred că am uitat chiar să trăim. Odată cu nefericirea noastră am uitat să dăruim mai mult și să cerem mai puțin.
Din păcate nu ne mai putem întoarce în timp pentru un nou început cu scopul de a repara greșelile și a scăpa de regrete, dar putem avea chiar acum un nou început, care cu siguranță poate să ducă spre un alt final. De mult prea multe ori am dorit să schimb anumite momente, dar de fiecare dată a fost prea târziu, tot ce puteam să fac era să accept lucrurile așa cum sunt.
Am realizat că Dumnezeu nu mi-a promis zile fără de durere, zâmbet fără lacrimi și soare fără ploaie, dar a promis putere pentru o zi, alinare pentru orice lacrimă și lumină pentru un nou drum. Am realizat că orice dezamăgire este precum drumul din România, tot ce face este să te încetinească puțin, dar dacă, vei continua să mergi cu siguranță vei reuși să ajungi la destinația dorită.
Nu căuta fericirea în lucrurile materiale, cu cât vei căuta mai mult acolo, cu atât vei deveni mai nefericit. Nu înseamnă că dacă ți-ai cumpărat un porsche ești mai fericit, nu înseamnă că dacă poți cumpăra totul, vei putea cumpăra și fericirea.
În goana noastră nebună după “nimic” am uitat să fim fericiți, am uitat de cei din jur, am uitat să ne întrebăm familia și prietenii ce mai fac, tot ce facem este să ne plângem de “problemele noastre imaginare” și de faptul că nimic nu merge așa cum vrem noi, iar întrebarea mea este dacă tu sau eu mergem așa cum este corect să mergem? Cu toții alergăm în căutarea fericirii, dar nimeni nu este dispus să o ofere și atunci pentru ce trăim? Trăim pentru nefericirea noastră, pentru problemele noastre, uităm să trăim pentru noi și pentru cei din jur, iar la finalul piesei realizăm că nu am trăit.
