Noblețea de a minți

De când suntem mici, familia ne învață că nu e bine să mințim. Este o mentalitate bună, sănătoasă, în  jurul căreia suntem construiți ca și oameni, iar mai târziu avem șansa de a ajunge persoane integre, sau cel puțin sincere doar cu cei apropiați, cei care contează cu adevărat ceva penru noi.

Dintre toate viciile, minciuna este cel mai josnic, spune marele prozator Henry Sinkiewicz, în cartea sa Quo Vadis. De mici suntem învățați de familie că nu este bine să mințim. Este o mentalitate sănătoasă, în jurul căreia suntem clădiți ca indivizi, având posibilitatea să ajungem persoane integre sau măcar sincere doar cu cei apropiați, de altfel singurii care ar trebui să conteze cu adevărat pentru noi.

Evită minciuna! Nici o minciună nu valorează cât un adevăr. Mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la lumină și ce ne facem atunci…? Din fericire sau poate chiar din nefericire mincinoșii nu câștigă alt bun, decât acela de a nu fi crezuți atunci când vor spune adevărul, după cum afirma și Esop în Păstorul glumeț. 

Minciuna vine întotdeauna cu scopul de a denatura în mod intenționant adevărul. Când minciunile sunt fragrante, sunt mult mai ușor de recunoscut și mai puțin periculoase. Când sunt foarte apropiate de adevăr, dar îl denaturează subtil și perfid, devin hazardate. Cine este capabil de minciună este nedemn de a fi considerat om spune Francois Fenelon în opera sa Aventurile lui Telemah.  

Cei care au obiceiul să colporteze neadevăruri sunt chinuiți de spaima de a nu se da de gol. Minciunile zise sunt adesea uitate; pot apărea blocaje din care adevărul iese la iveală sau chiar variante contradictorii de neadevăr. Așa ia ființă mitomania. Mincinoșii își însușesc propriile minciuni până ce le transformă în credințe în mintea lor, ca să evite penibilitatea. După cum spune și moralistul Vauvenargues „Ne vârâm uneori în cap propriile noastre minciuni, ca să nu pățim rușinea unei dezmințiri de pe urma lor, și ne înșelăm pe noi înșine, ca să-i putem înșela pe alții”.

Din fericire minciunile nu sunt însă infailibile, nu rămân nedescoperite pentru totdeauna. Mai devreme sau mai târziu adevărul răzbate la lumină ca o picătură de ulei care iese la suprafața apei oricât am încerca s-o vârțm la fund.

Andre Berthiaume:
” Cu toţii purtăm măşti, şi vine o vreme când nu putem să le dăm jos fără să ne dăm jos şi propriile chipuri“.
Shares
Share This

Distribuie!

Distribuie postarea pentru prietenii tăi!